Building HOME International Good Living Forum
19 mai • JW Marriott Bucharest Grand Hotel 5* • Sala Grand Ballroom
„Rezidențial: Remodelat” este tema celei de-a 8-a ediții Building HOME – International Good Living Forum, o reflecție asupra modului în care piața rezidențială evoluează prin adaptare, eficientizare și transformare strategică. Forumul explorează atât valorificarea fondului construit existent, cât și regândirea rezidențialului nou, abordând eficiența energetică, sustenabilitatea, siguranța, soluțiile inteligente, utilizarea responsabilă a resurselor și identitatea arhitecturală. În context, vom discuta și despre spațiile de locuire temporară, precum hotelurile, ca parte a aceluiași proces de remodelare.
Ediția 2026 este dedicată tuturor celor care contribuie activ la redefinirea locuirii contemporane: investitori și dezvoltatori, reprezentanți ai administrației publice și ai autorităților, constructori, arhitecți, designeri de interior și companii cu soluții.

































