Concluzii DEVO 2024: Building UP

„Ediția din acest an a Forumului DEVO a venit cu câteva schimbări și ambiții, față de edițiile precedente cu care ne-am obișnuit. Genericul „Building UP” sugerează interesul și nevoia de a construi mai bine în continuare, de fapt de a construi construirea pe un nivel următor, capitalizând ceea ce avem și redresând sau compensând ceea ce ne lipsește. Ne dorim să luăm pulsul sectorului construcțiilor, puls care este vital pentru metabolismul economiei din România. Nu suntem în niciun caz la urgențe sau terapie intensivă, dar multe voci spun că trebuie să fim precauți cu ceea ce va putea veni din cauze multiple, care țin de situația internă dar și de cea externă, chiar planetară. Cum am procedat pentru a contura profilul prezent și cel posibil, viitor? Ca de obicei, invitând o serie de persoane importante din mai multe segmente ale sectorului, pentru a le suprapune și cumula perspectivele.

Am deschis discuțiile cu câteva reflecții din perspectiva proprie, cu plus și minus și cu semnul întrebării, pentru că certitudinile trebuie confirmate. Suntem în plin elan sau în retard? Ne bucurăm de o perioadă bună a pieței, dar trebuie să ne pregătim de unda de șoc care se întrevede după alegeri, cauzată de nivelul foarte crescut al îndatorării pe care l-a realizat guvernul pentru a menține cârma economiei, metodă apreciată ca nesustenabilă. Facem clădiri publice? Da, dar nu am convingerea că le facem mai ales pe cele de care avem nevoie și acolo unde avem nevoie. Reușim să creștem calitatea locuirii și să asigurăm tot mai mult din necesarul de locuințe sociale de care avem nevoie, fără a mai detalia aici de ce și cât avem nevoie? În mod cert nu! Dar încotro mergem în raport cu acest subiect? Ne-am  concentrat pe infrastructura de mobilitate despre care avem cu toții convingerea că este nu doar necesară ci și vitală, dar unde suntem acum și de ce trebuie să așteptăm decenii pentru a circula decent în toată țara? Ce se întâmplă cu turismul din România, cel care strălucea în urmă cu peste jumătate de secol și care sunt alternativele de relansare a acestuia? Cum știm să tratăm problema decăderii urbane, transformărilor profunde prin regenerare, dezindustrializării și reindustrializării despre care se vorbește? Marii eroi ai zilelor noastre sunt campionii atragerii de fonduri la nivel central sau local. Știm să folosim aceste fonduri pentru dezvoltare sustenabilă, care să ne aducă cele mai bune beneficii? Fără a fi un audit al sectorului construcțiilor din România, forumul ne oferă o perspectivă relevantă de la actori principali ai acestuia.

Au fost trei sesiuni. Prima a fost deschisă de perspectiva domnului Cristian Erbașu, președinte al Federației Patronatelor din Sectorul Construcții (FPSC) și CEO al Construcții Erbașu. Am treținut mai multe observații interesante de la dânsul. Ne aflăm într-o paradigmă interesantă. Unele lucruri se dezvoltă prea repede și altele prea încet. Totuși, cu cât suntem mai prudenți, criza anunțată se amână. Traversăm în continuare o criză acută a capitalului uman, mai ales a celui calificat în construcții, pentru multe poziții. Avem un retard de circa un deceniu în ceea ce privește digitalizarea și putem recupera dacă investim în cursuri de dezvoltare profesională bine structurată. Pentru acestea avem nevoie de facilități și FPSC a înaintat ministerului o propunere în acest sens. Foarte important va fi ceea ce se întâmplă după alegeri, în sensul că următorul buget al României trebuie să fie structurat pe investiții. Adrian Florea, director executiv al Concelex, a spus că firma pe care o reprezintă încearcă să se adreseze comunităților, scoțând în evidență problemele unui mare antreprenor legate de încasarea la timp a sumelor cuvenite pentru ceea ce realizează, vitale pentru menținerea echipelor în stare de performanță. Există proiecte, vor exista mereu proiecte de infrastructură, dar și detalii importante pentru ca acestea să meargă bine. Mihaela Hărmănescu este managing partner la Masterbuild, o firmă orientată spre segmentul industrial și logistic. A remarcat necesitatea creării ghișeului unic pentru relația cu administrația publică și nevoia de a contribui în acest mod la procesarea documentelor necesare avizării, aprobării și autorizării construirii. La forum au participat și reprezentanții unui alt antreprenor important, partener al evenimentului, Bog’Art. Darrian Cotescu este director de analiză și control la Ministerul Dezvoltării. Lucrărilor Publice și Administrației. Domnia sa a prezentat o perspectivă optimistă, dar și un climat cu risc de deteriorare. Educația pentru profesiile din construcții este fundamentală, iar mediul universitar are o piramidă inversată din care lipsește baza de asistenți tineri, care trebuie atrași. Valentin Roșu este director de construcții la Park Lane Development. El a mărturisit că dezvoltatorul important pe care îl reprezintă „stă cu piciorul pe pedala de frână” din cauza dificultăților de predictibilitate a costurilor pentru construcții. Sunt necesare parteneriate public – private autentice și funcționale pentru dezvoltare de calitate. Irina Munteanu este director general al Veolia România Soluții Integrate, companie ce oferă soluții sustenabile și eficiente în domeniul utilităților publice, precum și soluții integrate pentru clădiri și industrie, cu accent pe depoluare, decarbonizare și regenerarea resurselor. A adus în discuție necesitatea de consultare permanentă între specialiștii din diverse domenii de activitate, cu atât mai mult în ceea ce privește domeniul construcțiilor, în primul rând pentru impactul deosebit pe care îl are în societate și economie, dar și pentru nevoia de inovație tehnologică. Eugen Ursu, co-fondator al Graphein, este nelipsit la discuțiile despre un viitor mai bun în construcții cu ajutorul tehnologiei. El militează pentru crearea „gemenilor digitali” ai construcțiilor, infrastructurii și în final al întregilor localități, care vor aduce beneficii extraordinare în procesele de construire, transformare și mentenanță în construcții. Argumentele sunt multiple, dar se pune problema formării specialiștilor care trebuie să lucreze cu BIM. „Cum să formezi persoane care nu doresc să asimileze aceste noi formule de lucru?”

Cea de-a doua sesiune a făcut focus pe proiecte concrete, ca studii de caz din care se pot desprinde concluzii valabile la scară mare. Bogdan Deneș este technical area manager la Strabag și a colaborat cu arhitectul Claudiu Ionescu, senior și director de design la Rino Architecture. Proiectul rezultat din acestă colaborare este noul terminal al aeroportului internațional Iași. Unul dintre secretele reușitei, relevat de cei doi, este o cultură avansată a colaborării și rolul important pe care l-a jucat beneficiarul lucrării, oferind mai multe detalii ale acestuia. Cristina-Alina Cuceu este manager general la Cubicon Invest. Ne-a prezentat mai multe proiecte realizate de echipa pe care o conduce din domeniul sănătății. Ne dorim o nouă eră în construcții cu mult mai multă performanță a relației dintre cei care dezvoltă și administrațiile publice. Roxana Elena Burtică, fondator al Ground Studio a realizat proiectul extinderii terminalului plecări al aeroportului internațional de la Cluj-Napoca. Procupările biroului pe care îl conduce în București sunt orientate spre intervenții pe patrimoniul existent, pe reabilitare profundă, care însă se ciocnește de o viteză de reacțiune a avizatorilor impronunțabil de lentă. Regenerarea construcțiilor din România care este calea spre atingerea angajamentelor referitoare la sustenabilitate nu este posibilă dacă administrațiile nu își schimbă performanțele legate de rolul lor în aceste procese. Bogdan Matei este director de vânzări la Simacek, o firmă care se ocupă cu furnizarea de soluții verzi la propriu, adică acoperișuri verzi și suprafețe vegetate. Lupta cu schimbările climatice și fenomenele meteorologice extreme are soluții de reținere a cantităților mari de precipitații în timp scurt și de întârziere a deversării acestora în rețele, care nu le pot prelua, apărând inundații. Bogdan Titu este operational & team leader la Samsung Climate Solutions. Ne aduce în atenție faptul că a dispune de tehnologii recente de realizare a unei atmosfere interioare de calitate nu este suficientă dacă acestea nu sunt integrate și că pentru aceasta sunt disponibile aplicații avansate. Cristian Nicula este CEO la Bemel AG. Profesionalismul atât al clienților, cât și al furnizorilor de servicii și al antreprenorilor este crucial în construirea eficientă.

Alex Călin, arhitect și prorector al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, ne-a transmis o sinteză a secvenței dedicate interioarelor, coordonată de el și desfășurată în paralel cu sesiunile pe care le-am descris. Ne-a adus vești bune, optimism și o direcție importantă discutată de participanți: nevoia de a face mai mult decât amenajări ale spațiilor, de a face conexiuni între acestea și de a le transforma din spații în locuri.

Sesiunea a treia, finală, a debutat cu prezentarea făcută de Mădălina Roșca, arhitect de proiect la X Architecure & Engineering, care lucrează cu un client unic, dezvoltatorul ONE. A scos în evidență particularități benefice ale colaborării cu acest tip de client, un dezvoltator preocupat de a aduce calitate prin regenerările urbane pe care le realizează. Andrei Ovidiu Lefter este arhitect partener la DRS-Architects. Reprezintă o nouă generație de firme de arhitectură care se maturizează în contact cu piața, contribuind la o nouă cultură a calității, care trebuie generalizată. Vandana Shah este arhitect partener la Blocher partners din Germania și India. Ne-a prezentat o serie de proiecte din Germania, Austria și Italia, dar și din India, bazate pe utilizarea structurilor construite existente, pe generarea de spații publice la scară umană, cu importanță culturală și comunitare. Astfel de modele sunt inspirante și anticipează ceea ce va trebui să facem în viitor cu mediul pe care îl avem deja. Paolo Brescia este arhitect co-fondator al OBR, localizat în Milano. Intervenția sa a vizat un singur proiect recent, din Milano, proiectat cu atenție deosebită pentru context. Eleganța desăvârșită a spațiilor continuă tradiția calității recunoscute a arhitecturii italiene. GG Kirchner este arhitect și partener la Metaform Architects din Luxemburg. Ne-a prezentat un proiect excepțional realizat într-o zonă protejată din proximitatea gării centrale din Luxemburg. Sediul Poștei Centrale luxemburgheze este un exemplu de contextualism contemporan sustenabil, amplasat cu grijă și deferență față de clădirile istorice învecinate, exprimând fără echivoc spiritul contemporan. La final am beneficiat de un key-note speech oferit de Jan Knikker, partener și director de strategie la MVRDV, o firmă de arhitectură cu o reputație planetară, având sediul principal la Rotterdam. Ne-a prezentat prin proiecte concrete ce însemnă să „creezi gândindu-te la amprenta de carbon din prima zi a proiectului”. MVRDV a răspuns spectaculos la întrebarea „putem desena un zgârie-nori sustenabil la scară umană?” și a scos în evidență ce însemnă ESG, Environmental Social Governance pentru construcții astăzi.

La final am rămas cu o imagine tonică despre vitalitatea sectorului construcțiilor și capacitatea de a inova și a oferi soluții orientate spre viitor. Problema care ne preocupă este aceeași: cum putem face ca aceste reușite excepționale să fie mult mai frecvente și ca nivelul mediu al calității construirii să devină mult mai ridicat. Nu cumva aceasta este misiunea pe care trebuie să ne-o asumăm cu toții dacă ne-am ales să contribuim la construire, fie că suntem arhitecți, ingineri, antreprenori, furnizori sau administratori publici?”

– conf.dr.arh Șerban Țigănaș, Președinte, Dico & Țigănaș; Decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca, CHAIRMAN DEVO Major Construction Projects Forum 2024

Un eveniment România Construiește și BORO Communication.

Parteneri de rețea: Graphein, Bemel AG, Kuma România, QFORT

Parteneri: Veolia, Construcții Erbașu, Samsung Climate Solutions, Simacek, Masterbuild, Bog’Art

Susținători: RCTI, Electrogrup, blocher partners, Oregon Park

Partener Instituțional: Ordinul Arhitecților din România

Partener DEVO Interiors: RIDA

Forumul Internațional DEVO 2024 încheie seria celor 7 evenimente România Construiește din acest an, care a început în primăvară, cu cele 4 Conferințele Regionale “România Construiește” de la Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova și Iași (februarie – aprilie 2024, cu participanți din 28 de județe), a continuat cu Building HOME International Good Living Forum în mai și Building HEALTH Bucharest International Forum în septembrie.

Urmează edițiile 2025 ale evenimentelor România Construiește, începând cu luna februarie. Mai multe despre cum puteți deveni parteneri ai evenimentelor de anul viitor la construieste@borocommunication.ro