Miruna Pribeagu este Fondator, Architect asociat și Designer de interior în cadrul Reflex Architecture și a participat în calitate de Speaker la Building HOME International Good Living Forum 2022, care a avut loc pe 16 iunie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu tema „Building HOME Indentity”. În cadrul ediției din acest an a fost lansată secțiunea specială dedicată interioarelor rezidențiale: “Building HOME Interiors”.
Între arhitectura de exterior și cea de interior ar trebui să existe pe cât posibil o unitate. Un exemplu este proiectul Cosmopolis, reprezentat de o locuință din cadrul unui ansamblu rezidențial cu peste 14.000 de locuitori – oameni care au ales să locuiască aici printre altele pentru numeroasele facilități (spații de recreere, piscine, grădinițe, magazine, etc.). Proiectul a abordat o casă de 175 mp din cadrul acestui complex. Beneficiarii au optat pentru un arhitect de interior pentru că stilul lor de viață implică și lucrul de acasă, motiv pentru care locuința trebuia să răspundă și acestei nevoi. În plus se dorea un design upgradat, inclusiv din punct de vedere tehnic, față de ce oferea dezvoltatorul.
Inițial scara era îngrădită să funcționeze doar ca un spațiu de trecere. În noul concept de design, ea a devenit o piesă arhitecturală care oferă acces atât spre bucătărie, cât și spre zona de zi. Camerele erau relativ mici, motiv pentru care conceptul de amenajare aici a fost unul minimalist, cu cât mai puțin mobilier și o atmosferă liniștitoare. Iar zona de birou creată a fost mascată.
Au fost schimbate toate finisajele cu opțiuni mai durabile și sustenabile: a fost schimbată tâmplăria, care nu era eficientă din punct de vedere termic, iar parchetul laminat a fost schimbat cu parchet stratificat. Beneficiarii nu planificaseră inițial aceste cheltuieli, dar au înțeles importanța lor și au fost alături de echipa de design, în final fiind foarte mulțumiți de rezultat.
Un alt proiect realizat a fost o casă din complexul Greenfield, o comunitate în plină dezvoltare, într-o locație superbă aproape de o pădure din Nordul Bucureștiului. Beneficiarii au cumpărat aici o casă cu un layout prestabilit, la roșu și au acceptat intervenții atât la exterior, cât și la interior. Design-ul propus a fost unul contemporan cu o redimensionare a funcțiunilor și o eliberare a spațiilor, dar totodată cu caracteristici atemporale.
Beneficiarii și-au dorit cât mai puțin mobilier, motiv pentru care unele încăperi au fost dedicate exclusiv depozitării, iar spațiile în care se petrece mai mult timp au fost lăsate cât mai libere, luminoase și relaxate. Toate materialele folosite au fost de foarte bună calitate, contribuind la un caracter preponderent pasiv al casei. Există un sistem de pompă de căldură aer-apă, încălzire în pardoseală, panouri solare pentru apă caldă pe timpul verii și sistem de ventilație cu recuperare de căldură. Ca urmare a solicitării beneficiarului, care de profesie este programator, toată casa este în sistem smart home.
Foto @romaniaconstruieste