Dorota Koziara, Building HOME 2022: Avem nevoie de artă inclusiv în spațiile publice și în arhitectură pentru că ea ne influențează emoțiile și ne îmbunătățește calitatea vieții și a spațiilor

Dorota Koziara este fondatorul „Dorota Koziara Studio”din Italia și a participat în calitate de Speaker în cadrul Building HOME International Good Living Forum 2022, care a avut loc pe 16 iunie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu tema „Building HOME Indentity”.

Dorota Koziara este arhitect, designer de interior și curator de expoziții de profil având biroul la Milano din anul 2005. Mulți ani a colaborat cu Alessandro Mendini, un celebru arhitect și maestru de design italian. Arta și designul se îmbină în proiectele semnate de Koziara, o caracteristică a școlii de arhitectură italiene. Avem nevoie de artă inclusiv în spațiile publice și în arhitectură pentru că ea ne influențează emoțiile și ne îmbunătățește calitatea vieții și a spațiilor.

Un proiect interesant al atelierului Mendini a fost celebra transformare a design-ului unor stații de metrou din Napoli și crearea unor stații noi. Mendini a venit cu ideea de a transforma aceste spații într-un fel de muzee, aducând arta peste tot, de la culoarele stațiilor până la accesul în vagoane. A invitat artiști locali pentru a crea design-ul noilor stații de metrou, dar și artiști din străinătate. A rezultat un proiect pe care mass-media l-a numit „cel mai frumos design de spații publice din lume”.

 Arhitecta colaborează cu Tubadzin, un producător polonez de plăci ceramice pentru industria de construcții, atât în formate mari cât și ca panouri decorative. Compania este inițiatorul și organizatorul unei competiții internaționale pentru arhitecți „Tubadzin Design Awards”, aflată la a 4-a ediție, și care oferă premii în bani dar și vizite la „Salone del mobile de la Milano”, cel mai important eveniment de design din lume, sau vizite de lucru la New York, Dubai sau Tokio.

Când a început colaborarea cu Tubadzin, Dorota Koziara a pornit cu o analiză de brand. La acel moment, compania avea mai multe proiecte pentru zona privată. Koziara a vrut să dezvolte portofoliul de produse pentru zone publice și private deopotrivă, dar și pentru fațade. Colecția creată de Koziara s-a numit „Cielo e terra” și a fost inspirată din natura Europei Centrale, iar pentru acest proiect s-au realizat numeroase fotografii de peisaj, care apoi au fost mărite până la nivel de pixeli în studioul ei din Milano, de aici fiind inspirată gama de culori a colecției.

Foto© romaniaconstruieste.ro