Pablo Gil Martínez, Building HOME 2022: Integrarea în proiecte a numeroase elemente realizate manual, de către maeștrii locali, reprezintă o variantă mult mai avantajoasă financiar, cu o calitate mai bună și costuri reduse

Pablo Gil Martínez este Co-CEO al Gilbartolome Architects și a participat în calitate de Speaker în cadrul Building HOME International Good Living Forum 2022, care a avut loc pe 16 iunie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu tema „Building HOME Indentity”.

Biroul format din 15 membri are sediul în Madrid, dar acesta se ocupă și de proiecte în Coreea de Sud, Pakistan și Franța, pe lângă activitatea din restul Spaniei. În cadrul companiei sunt abordate proiecte variate, de la rezidențial la proiecte în spitale și aeroporturi, mai nou și muzee. Membrii biroului sunt foarte interesați de psihologia umană și de modul în care este perceput spațiul arhitectural.

Un proiect celebru al acestui birou a fost realizat în 2015. Pentru a putea respecta bugetul de 1.400 euro pe metru pătrat, a fost necesară găsirea diferitor soluții inedite, spre exemplu integrarea unor elemente industriale dar și a unora artizanale, care s-au dovedit a fi mai ieftine și mai avantajoase pentru realizarea proiectului. Celebrul arhitect catalan Antonio Gaudi a fost o sursă de inspirație pentru acest proiect, care a stârnit reacții controversate, însă în final acesta s-a vândut cu 4 ori valoarea investiției.În căutarea de soluții inovatoare pentru problemele clădirilor, arhitecții au inventat un sistem prin care fațadele pot primi umbră atunci când ea nu este oferită de copacii din jur.

În 2016 a fost câștigată o competiție internațională pentru un proiect la un mare aeroport din Pakistan cu o dimensiune de 320.000 mp, aplicându-se și în acest caz strategia de a realiza numeroase elemente manual, de către maeștrii locali, cu o calitate mai bună și cu costuri mai reduse decât în variantele industriale.

O altă competiție câștigată a fost în Coreea de Sud, pentru un muzeu național al patrimoniului digital. Pentru acest proiect, care va începe peste un an, arhitecții au propus o fațadă reciclată, realizată din mii de telefoane mobile. Coreea de Sud are în fiecare an 15 milioane de telefoane mobile scoase de pe piață, astfel că s-a propus ca publicul să poată primi bilete gratuite la muzeu în schimbul predării unor telefoane mobile vechi, pentru a fi incorporate într-o fațadă sustenabilă și totodată foarte semnificativă pentru respectivul muzeu.

Foto© romaniaconstruieste.ro