„Better City a fost genericul ultimei întâlniri din cadrul platformei România Construiește din anul acesta, în cadrul Forumului Internațional DEVO, aflat la a șasea ediție. De această dată ne-am propus să discutăm despre viziune, investiții și dezvoltare împreună, în cadrul sinergiilor necesare.
Prima sesiune a fost „Dezvoltând orașul” și a reunit mai mulți dezvoltatori importanți alături de câțiva furnizori de sisteme și servicii din construcții. Am înțeles din dialogul cu paneliștii care sunt cele mai actuale tendințe în proiectele pe care și le propun. Mixajul funcțional este cea mai importantă dintre acestea. Combinarea locuințelor colective cu spațiile comerciale, dotările pentru educație, sănătate și spațiile pentru sport și loisir devin noul standard al ansamblurilor de locuit. Fără acestea locuințele nu mai au aceeași valoare. Problemele de mobilitate au epuizat locuitorii capitalei astfel încât proximitatea este un atu fundamental care câștigă în alegerea unei locuințe noi. Am aflat că s-a modificat și comportamentul utilizatorilor de birouri, care, ca să îl citez pe unul dintre invitați, „revin în forță în clădiri”. Certificarea clădirilor de birouri la cele mai înalte niveluri, pe lângă atingerea standardelor nZEB, devine o practică standard. Din păcate cei care realizează locuințe pentru a le vinde nu pomenesc de așa ceva, iar cumpărătorii nu sunt interesați sau nu au cultura necesară, cumpărând și ceea ce nu atinge standardele legale. O intervenție foarte interesantă ne-a prezentat un mixaj funcțional care adaugă unui parc industrial – logistic locuințe și dotări, sporind atractivitatea prin apropierea dintre viața privată și locul de muncă. Industria actuală nu mai este poluantă și poate fi reintegrată în orașe în combinații și dozaje care crează insule multifuncționale. O altă foarte interesantă tendință, deocamdată punctuală și negeneralizată, este aceea de a dezvolta prin reabilitare profundă a unor clădiri existente sau chiar de patrimoniu protejat în poziții excepționale în oraș. Aceste intervenții rezolvă din start problema consolidărilor clădirilor cu risc seismic, care altfel, abordate separat și singular, nu se susțin economic. Am discutat și despre soluții de ultimă generație pentru integrarea fotovoltaicelor în acoperișuri și fațade și pentru realizarea acoperișurilor verzi, care trec de la estetic la biodiversitate și de la ecologic la economic și solcial ca beneficii ale utilizării lor. Conceptul 3-30-300 combină proximitatea cu obiectivele peisagistice: 3 arbori pe fiecare parcelă, 30% spațiu verde și cel mult 300 de metri pănă la cea mai apropiată grădină publică.
„Arhitectura orașului” a fost a doua sesiune a forumului. Arhitecți de excepție din Olanda, Marea Britanie și România, împreună cu furnizori de soluții digitale pentru proiectare și construire, au prezentat și discutat proiecte recente avansate. Decarbonizarea industriei construcțiilor a devenit o practică uzuală care vine și în România prin proiecte realizate de firme internaționale care au asimilat deja aceste standarde. Sustenabilitatea înseamnă clădiri iubite de cei care le folosesc, în primul rând. Orașul dens este un deziderat atât ecologic, cât și funcțional. Densitate nu însemnă însă a renunța la calitatea spațiilor publice, la spațiile verzi și la însorirea corectă. Standardele ESG, guvernanță de mediu și socială, sunt adoptate din ce în ce mai mult. Există suport tehnologic și transfer, de asemenea. Industrii ale materialelor de construcții extrem de energointensive și poluante sunt acum gata pentru economia circulară. Pentru aluminiu, de exemplu, se folosește în cazul reciclării doar 5% din energia inițial necesară pentru realizarea lui.
„Oraș mai bun” a fost genericul celei de-a treia sesiuni. Aici am discutat cu câțiva reprezentanți ai administrațiilor publice din orașele Goteborg, Lisabona și Varșovia. Am fi dorit să îi alăturăm în discuție pe câțiva arhitecți șefi de orașe de la noi, dar am fost refuzați de cei invitați. Să nu le dea voie politicienii care i-au angajat? Nu se simt confortabil în compania practicienilor performanți din Europa sau poate au prea mult de lucru? Sper să fie ultima situație. Orașele se evaluează după sisteme multicriteriale complexe care nu fac altceva decât să le ofere diagnostice în baza cărora să își facă strategiile. Am văzut că există manuale pentru spațiul public, echipe de strategie și planificare puternice și proiecte pe termen scurt, mediu și lung. La noi pur și simplu nu există astfel de echipe în cadrul administrațiilor, funcționarii neproducând nici strategii și nici planuri. Totul se externalizează în privat, cu consecințele pe care le vedem cu toții. Totuși „arhitectura și peisajul sunt parte integrantă din viața de zi cu zi a cetățenilor.” „Dreptul la oraș” este fundamentul politicii pentru arhitectură adoptată de guverne, acolo. La noi încă nu, deși am încercat și am progresat în discuție cu cei care dețin puterea. Am aflat cum consultarea publică trebuie să aibă trei faze, atunci când se inițiază procesul de dezvoltare și se stabilesc așteptările, pe parcurs, când s-au conturat soluțiile și la final, înainte de a se trece la implementare. Am discutat despre „orașul de 15 minute” care este o realitate a policentrismului din orașele evoluate, în timp ce la noi ține de teoria conspirației din disputa politică. Am discutat despre fonduri disponibile pentru a face orașele mai bune și despre cercul vicios al dependenței de automobile. „Parcarea nu este un drept”, ea generează trafic. În final am revăzut ce face Ordinul Arhitecților din România pentru calitatea locuirii, pentru politicile publice și pentru educația necesară tuturor și celor care se formează pentru profesie.”
–Șerban Țigănaș, CHAIRMAN DEVO 2023, Președinte Dico & Țigănaș, Decan al Facultății de Arhitectură şi Urbanism Cluj-Napoca
Un eveniment România Construiește și BORO Communication.
Professional Partners: Graphein, Leviatan, Graitec
Parteneri: Simacek, Planradar, Alumil, Metigla, HILS Development
Susținător: TBL Grup
Partener Instituțional: Ordinul Arhitecților din România
Forumul internațional DEVO 2023 încheie seria celor 7 evenimente Romania Construieste din acest an, care a început în primăvară, cu cele 4 Conferințele Regionale “România Construiește” de la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova, a continuat cu Building HOME International Good Living Forum în iunie și Building HEALTH Bucharest International Forum în septembrie.
Urmează edițiile 2024 ale celor 7 evenimente, începând cu luna februarie. Mai multe despre cum puteți deveni parteneri ai evenimentelor de anul viitor la construieste@borocommunication.ro